Ministerul Dezvoltării dispune verificări în cazul podului de la Luțca: „Lucrările la acest pod nu sunt finalizate și recepționate. Nu putea fi dat în folosință”

Ministerul Dezvoltării dispune verificări în cazul podului de la Luțca: „Lucrările la acest pod nu sunt finalizate și recepționate. Nu putea fi dat în folosință”
Publicat: 09/06/2022, 19:07
Actualizat: 09/06/2022, 19:09

Lucrările la podul de la Luțca, peste Siret, care s-a prăbușit joi, „nu sunt finalizate și recepționate, așadar, obiectivul nu putea fi dat în folosință”, afirmă, într-un comunicat, Ministerul Dezvoltării.

Potrivit sursei citate, „obiectivul de investiții nu a fost finalizat, întrucât nu a fost transmis Procesul Verbal de Recepție la Terminarea lucrărilor”. Precizările vin după ce podul peste râul Siret, în județul Neamț, situat între localităţile Sagna şi Luţca s-a prăbușit joi după amiaza. Un camion și o autoutilitară erau pe pod în momentul prăbușirii. Podul a fost inaugurat acum 6 luni, după ce a intrat în reparații.

„Din punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării, obiectivul de investiții nu a fost finalizat, întrucât nu a fost transmis Procesul Verbal de Recepție la Terminarea lucrărilor. Lucrările la acest pod nu sunt finalizate și recepționate, așadar, obiectivul nu putea fi dat în folosință.

Reabilitarea podului pe DJ 207 A km 6+591, peste râul Siret, la Luțca (jud. Neamț) se realizează prin Programul Național de Dezvoltarea Locală (etapa a II-a).

Conform contractului de finanțare încheiat între Ministerul Dezvoltării și Consiliul Județean Neamț, valoarea finanțării, alocată prin PNDL, este de 7.374.449,36 lei, sumă din care MDLPA a decontat 7.295.280,58 lei (au mai rămas de decontat 79.168,78 lei).

Încheierea contractului pentru execuția efectivă a lucrărilor se face între autoritatea contractantă (în acest caz, Consiliul Județean Neamț) și firma responsabilă cu proiectarea și execuția lucrărilor.

Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni (începând cu data de 23.07.2020), termenul de finalizare a lucrărilor fiind luna iulie 2022”, se arată în comunicatul Ministerului Dezvoltării.

Inspectoratul de Stat în Construcții va face verificări la fața locului

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a dispus ca reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții să se deplaseze de urgență la fața locului pentru a verifica stadiul lucrărilor, iar rezultatele acestor verificări vor fi făcute publice.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, susține că podul de la Luțca era încă în administrarea constructorului. El a precizat într-o postare pe pagina sa de socializare că recepția nu a fost încă finalizată și urmau a fi făcute noi teste și probe care să confirm rezultatele testului de greutate.

„Referitor la incidentul petrecut pe drumul județean DJ 207A, unde podul peste râul Siret, din localitatea Luțca s-a prăbușit, Consiliul Județean Neamț face următoarele precizări:
– podul a fost supus unui proces de reabilitare, cu finanțare prin Planul Național de Dezvoltare Locală, de către Consiliul Județean Neamț;
– în perioada de probe, până la recepția la terminarea lucrărilor, podul a fost supus unui test de verificare a structurii de rezistență, prin încărcarea cu un convoi de camioane, în greutate totală de peste 340 de tone;
– rezultatele testului au confirmat că structura podului a avut un comportament normal în urma testului și că podul poate fi folosit în condiții de siguranță;
– până la recepție, care nu a fost finalizată, urmau a fi executate alte noi teste și probe, care să confirme rezultatele testului de greutate;
– recepția nu a fost finalizată de către Consiliul Județean Neamț, podul fiind încă în administrarea constructorului;
-pentru finalizarea recepției urmau a fi executate alte noi teste și probe, care să confirme rezultatele testului de greutate;
– constructorul, proiectantul și cei care au dat soluțiile tehnice răspund de starea podului;
– va fi efectuată o anchetă, pentru a afla dacă soluția tehnică a fost bună și dacă firma care a executat lucrările a respectat soluțiile din proiectul tehnic;
– în baza concluziilor anchetei, vinovații de acest incident vor suporta consecințele”, a scris Ionel Arsene pe pagina sa de Facebook.

Podul a fost inaugurat în noiembrie anul trecut. Iată ce declara atunci Ionel Arsene, președintele Consilului Județean Neamț:

„La Luțca, pe podul de pe DJ 207A, am finalizat unul dintre cele mai importante proiecte ale acestui an. Lucrarea a fost extrem de complexă. Știu că închiderea circulației pe pod a forțat mulți participanți la trafic să schimbe ruta pentru a ajunge de partea cealaltă a râului Siret, dar acum avem bucuria rezolvării unei probleme extrem de importante din infrastructura rutieră nemțeană și toată lumea este mulțumită.

Zilele trecute a fost făcut testul de rezistență pe podul de la Luțca și avem garanția că rezistă unei greutăți de 340 de tone, dispusă după o anumită schemă de încărcare, dar, analizând practic, niciodată nu se va putea găsi pe el o asemenea încărcătură. Măsurătorile, realizate sub acțiunea sarcinilor statice și dinamice, au dus la concluzia că podul și structura consolidată în ansamblu, prin folosirea fibrelor de carbon și a materialelor speciale, au avut un comportament normal și acest obiectiv reabilitat de către Consiliul Județean Neamț poate fi folosit în condiții de siguranță“, susținea Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Potrivit presei locale, podul a fost proiectat în anul 1970 și a fost dat în exploatare în anul 1973.

Primăvara trecută podul a intrat în reparații capitale. El nu mai fusese modernizat niciodată de când a fost construit, adică de mai bine de 50 de ani, și nu mai prezenta siguranță în exploatare.

În luna martie, presa locală din Neamț atrăgea atenția, cu imagini, că podul are probleme grave, însă autoritățile nu au intervenit.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal